Un dietetician american a slăbit 12 kilograme mâncând doar dulciuri şi chipsuri

Mark Haub a slăbit 12 kg după ce a mâncat timp de zece săptămâni doar chipsuri şi prăjituri. FOTO: cjonline.com

Mark Haub, în vârstă de 41 de ani, profesor de dietetică de la Universitatea din Kansas, susţine că a experimentat pe propria piele, timp de zece  săptămâni un regim alcătuit în proporţie de 2/3 doar din” junk-food” („mâncare bună de aruncat la gunoi”), scrie cotidianul francez „Le Figaro”. Începând cu 25 august 2010, Haub a renunţat la alimentele „clasice” (carne, legume,cereale etc) şi le-a înlocuit cu echivalentul a 2/3 din raţia alimentară obişnuită cu prăjituri şi chipsuri, pe care le mânca la fiecare trei ore. Restul de 1/3 a fost completat cu o cană cu băuturi proteice şi cu capsule cu vitamine. Raţia zilnică de 2.600 de calorii pe care o consuma înaintea începerii regimului a fost redusă la 1.800 de calorii. Totodată şi-a menţinut şi activitatea fizică zilnică. Rezultatul: 12 kg pierdute şi, în plus, un nivel scăzut cu 20% al colesterolului „rău” (LDL) şi un nivel crescut cu acelaşi procent a celui „bun” (HDL), faţă de perioada de dinaintea începerii experimentului.  Dacă înainte Haub era supraponderal, cu un indice de masă corporală (IMC) de 28,8, după terminarea regimului dieteticianul a ajuns la un IMC normal, de 24,5, iar procentul de trigligeride din sânge a scăzut cu 39%. Toate datele experimentului său sunt dealtfel accesibile şi pe pagina sa de Facebook.

Chiar dacă nu este deloc un regim de urmat (personal mi se pare sinucidere curată!), experimentul arată cum funcţionează mecanismele scăderii în greutate. O dieteticiană americană, interogată de CNN reaminteşte faptul că pentru a pierde în greutate, cantitatea de calorii ingerată zilnic este esenţială. Şi, odată cu scăderea în greutate, apar şi alte beneficii: scăderea tensiunii arteriale, scăderea colesterolului, scăderea riscului de diabet. Dar, cu un astfel de regim sărac în alimente proaspete creşte riscul apariţiei unui cancer. Nici măcar Haub nu poate spune dacă adoptarea unui astfel de regim este recomandabil. „Nu ştiu ce să spun, pentru că nu am informaţii”, a afirmat el. Pe de altă parte, admite Haub, este „nerealist” să crezi că, vreodată, toată lumea va renunţa la prăjituri şi la alte produse industriale în favoarea fructelor şi legumelor. „Ştiu că nu este sănătos, dar rezultatele nu confirmă acest lucru”, a conchis Mark Haub.

Lasă un comentariu